Cei care fac diabet de tineri ajung mult mai repede la complicații cardiace severe

maria-dorobantu.jpg

Vârsta de apariție a diabetului este din ce în ce mai scăzută, deoarece stilul de viață al oamenilor este din ce în ce mai dezorganizat- cele mai multe dintre persoanele cu diabet sunt supraponderale sau obeze, fumează, au dislipidemii, etc.

În Prezent, se fac eforturi mari în a educa populația, începând chiar cu copiii, ca să-și modifice această atitudine negativă. Specialiștii atrag atenția că cei care fac diabet de tineri ajung mult mai repede la complicații severe. ”Infarctul de miocard, care este foarte frecvent la persoanele cu diabet, mai ales cu  tip 2, poate fi de foarte multe ori asimptomatic sau puțin simptomatic, ceea ce provoacă întârzierea prezentării bolnavului la spital și, în felul acesta, o adresabilitate redusă la metodele moderne de tratament. Pe de altă parte, tot diabetul poate conduce, prin afectarea vaselor mici,  la insuficiență cardiacă și, mai mult decât atât, la complicațiile insuficienței cardiace, inclusiv să favorizeze aritmii ce pot provoca un deces subit”, avertizează prof. dr. Maria Dorobanțu, șefa clinicii de cardiologie de la Spitalul de Urgență Floreasca și președinta Societății Române de Hipertensiune.

La nivelul cordului, complicațiile sunt multe, sunt frecvent întâlnite și pot să fie severe. ”Între diabetul zaharat și hipertensiunea arterială (factor de risc pentru ateroscleroză) este o atracție fatală. Fiecare dintre aceste două afecțiuni favorizează ateroscleroza, ceea ce duce la apariția frecventă a infarctului de miocard cu complicații severe”, a mai spus cardiologul pentru Centrul Antidiabetic.

scroll to top