Insulin100: Descoperirea insulinei, în 1921, a permis producția farmaceutică de insuline animale pentru tratamentul persoanelor cu diabet de tip 1.
Insulin100. La nivel mondial, aproape 500 milioane de persoane trăiesc cu diabet. Fără acțiuni semnificative pentru a aborda impactul global al afecțiunii, se anticipează că numărul persoanelor bolnave de diabet va crește la peste 700 de milioane în următorii 25 de ani. Diabetul este o boală netransmisibilă gravă, potențial debilitantă și care pune viața în pericol, ce poate avea un impact puternic asupra indivizilor și familiilor acestora, precum și asupra sistemelor de sănătate și a economiilor naționale. În cazul diabetului de tip 1, persoanele care nu respectă tratamentul cu insulină recomandat au un risc crescut de deces.
În cazul diabetului de tip 2, chiar dacă inițierea tratamentului la diagnosticare se face, în general, cu antidiabetice orale, este posibil ca, în timp, lipsa controlului eficient al bolii să necesite trecerea pe terapia cu insulină. Dacă pacienții continuă să rămână pe medicație orală cu glicemii foarte mari, încep să apară complicațiile grave ale diabetului: infarct, orbire, amputații etc.
Descoperirea insulinei
Insulin100: În afară de beneficiile incontestabile, descoperirea insulinei a fost marcată și de o serie de controverse, în special legate de primu autor al studiilor. În sesiunea din 23 iulie 1921 a Societății de Biologie, Nicolae Paulescu a prezentat în patru comunicări, publicate în revista Societății, rezultatele cercetărilor sale privind acțiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet. Paulescu a publicat separarea unui principiu activ antidiabetic din pancreas, pe care îl denumește pancreina, și în numărul din 31 august 1921 al revistei de specialitate Archives Internationales de Physiologie, revistă cu apariție simultană în Franța și Belgia. În anul 1922, Paulescu obține, de la Ministerul Industriei și Comerțului din România, brevetul de invenție nr. 6255 intitulat „Pancreina și procedeul său de fabricare”. Aceste publicații au precedat, cu 8-10 luni, anunțarea de către Fr. Grant Banting și Ch. Herbert Best de la Universitatea Toronto, a descoperirii insulinei. Bazându-se pe o traducere incorectă a textului articolelor publicate, Banting și Best neagă influența rezultatelor la care ajunsese profesorul Paulescu și afirmă că deși românul a demonstrat eficacitatea extrasului pancreatic în a reduce cantitatea zahărului sau a ureei din sângele animalelor diabetice, el ar fi declarat că injecțiile nu ar avea efect. Comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină din anul 1923 îi recompensează pe Frederick G. Banting și John Macleod „pentru demonstrarea primului tratament eficace pentru diabet la om.” În ce-i privește pe Banting și Best, Ian Murray îi considera drept niște cercetători care au confirmat descoperirile lui Paulescu. Răspunzând campaniei internaționale inițiate de fiziologul scoțian Ian Murray, profesorul A.W.K. Tiselius, vicepreședinte al Fundației Nobel, recunoaște în 1969 meritele lui Nicolae Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic, exprimându-și speranța că „opera de pionerat” a lui Paulescu va fi elogiată cum se cuvine de forurile științifice internaționale. Aceasta este, pe scurt, controversa privind cine a fost, de fapt, cel care a descoperit primul insulina. Trecând peste aceasta, rămâne adevărul incontestabil – descoperirea insulinei în 1921 a transformat diabetul dintr-o condamnare la moarte într- o afecțiune cronică!