După diagnosticare, cele mai multe dintre persoanele cu diabet zaharat au senzaţia că viaţa lor va fi complet schimbată şi că nu și-o vor mai putea trăi așa cum au visat.
Însă există numeroase persoane care, în ciuda diabetului, și-au continuat viața activă pe care o aveau. Sports & Diabetes este o echipă formată din sportivi amatori, diagnosticaţi cu diabet zaharat de tip 1, insulino-dependenți, care își doresc să contribuie la diminuarea efectelor diabetului zaharat şi la combaterea stereotipurilor de gândire şi prejudecăţilor asupra acestuia.
Astfel, începând cu data de 6 mai 2019, a fost lansată o nouă campanie #SportsDiabetes, pentru a arăta lumii că o persoană care trăiește cu diabet îşi poate trăi şi visurile.
Pentru a participa la această campanie, tot ce trebuie să faceți este să postați o fotografie pe Facebook (postare publică) sau pe Instagram cu hashtag #SportsDiabetes, care să demonstreze cum faceți sport şi cum trăiți activ cu diabet.
La finalul campaniei, membrii echipei se vor reuni pentru a selecta câştigătorii Marelui Premiu şi celor 5 Premii Speciale. Campania se derulează în perioada 6 mai- 31 august 2019, câștigătorul Marelui Premiu urmând a fi anunțat în cursul lunii septembrie 2019. #SportsDiabetes se adresează tuturor persoanelor diagnosticate cu diabet zaharat, rezidente în România, și este susținută de Novo Nordisk.
Mai multe detalii găsiți AICI.
