Prediabetul este reversibil: cum evitați instalarea diabetului

prediabetul.jpg

Prediabetul este acea stare în care glicemia este mai mare decât normală, dar nu suficient de mare încât să indice instalarea diabetului.

Nu are întotdeauna simptome – deci puteți avea prediabet fără să știți – însă un simplu test de sânge va depista acest lucru. Ceea ce trebuie să rețineți, însă, sunt factorii de risc: greutatea excesivă, vârsta de peste 45 de ani și sedentarismul. Toate acestea pot duce spre diabet de tip 2 și boli cardiovasculare dacă nu luați măsuri pentru a ”scăpa” de prediabet.

Slăbiți

Este suficient să scăpați de 7% din greutatea corporală, poate avea un efect uriaș. Primul pas pentru a preveni instalarea diabetului este să mâncați alimente mai sănătoase și cu mai puține calorii. Începeți să monitorizați greutatea, obiceiurile alimentare și nivelul de activitate fizică.

Mâncați sănătos

O regulă demnă de urmat spune să umpli jumătate de farfurie cu legume fără amidon (sparanghel, varză de Brusseles, morcovi, printre altele). Un sfert de farfurie trebuie să fie cu legume cu amidon (precum cartofi, porumb, mazăre). Restul farfuriei ar trebui să fie constituit din proteine- puiul, peștele și fasolea sunt cele mai bune surse de proteine. Aveți grijă la carbohidrații din alimentele preparate și paste- pot crește glicemia.

Activitate fizică

Veți slăbi mai ușor și vă veți simi mai bine dacă veți arde mai multe calorii. Nu trebuie să vă antrenați ca pentru un maraton: o plimbare de 30 de minute în pas rapid, de 5 ori pe săptămână, ar trebui să fie suficientă. Un prieten de sport vă poate ajuta să vă țineți de treabă. Mergeți cu prietenii la sală și faceți exerciții aerobice de de întărire a musculaturii. Puțin din fiecare ar fi ideal.

Somn

Durata potrivită de somn vă ajută să țineți glicemia sub control. Dacă nu puteți dormi, vă treziți prea devreme sau dormiți mai puțin de cinci ore pe noaptea, cel mai probabil veți ajunge la diabet. Ideal este să dormiți 7-8 ore pe noapte. Ca să aveți un somn liniștit, evitați consumul de alcool sau cofeină în timpul serii, culcați-vă la aceleași ore mereu și încercați să faceți ceva relaxant înainte de culcare.

Nu fumați

Dacă sunteți fumător, este momentul să vă opriți. Fumătorii au un risc de 30- 40% mai mare de a face diabet decât nefumătorii. Iar dacă aveți diabet și fumați în continuare, simptomele vor fi mult mai rele și glicemia mult mai greu de controlat.

Medicația

Anumite medicamente vă pot ajuta să țineți glicemia, greutatea, colesterolul și tensiunea arterială sub control – toate acestea pot fi date peste cap în prediabet. Dacă medicul vă prescrie medicamente, luați-le așa cum vă este recomandat- vă pot îmbunătăți starea de sănătate și vă ajută să trăiți mai mult.

Ajutor

Dacă vă înconjurați de persoane cu care să puteți vorbi despre boala dumneavoastră, vă va fi mult mai bine. Grupurile de suport și asociațiile de pacienți vă pot ajuta să aflați mai multe despre modul în care alte persoane țin boala sub control.

scroll to top