Variațiile glicemiei și tipul de efort: anaerob versus aerob

Activitățile sportive aerobe pot duce la scăderea rapidă a glucozei în sânge, în timp ce efortul fizic anaerob poate să crească glicemia.

Sportul este sănătos la toate vârstele, indiferent dacă persoana respectivă este sănătoasă sau suferă de o boală cronică. Însă la persoanele bolnave este nevoie de anumite precauții și de o cunoaștere cât mai bună a bolii. În diabet, de exemplu, este important să știți doferența dintre tipurile de efort fizic (aerob, anaerob și mixt) și modul în care acestea influențează glicemia, care trebuie gestionată corect pentru ca exercițiul fizic să aibă efectul scontat.

”Sportul scade rezistența la insulină în diabetul de tip 1 și, mai ales, în diabetul de tip 2, scade necesarul de insulină și astfel scade riscul de complicații, având un beneficiu metabolic general. În plus, activitatea fizică, reduce variabilitatea glicemică, iar corecțiile insulinice intră mai rapid în acțiune. În același timp, sportul crește sensibilitatea la insulină și eficiența utilizării insulinei. Ameliorează echilibrul glicemic și, automat, crește rezistența la stres, la infecții, prin acea stare metabolică generală mai bună. Mai mult decât atât, crește gradul de implicare în terapie a pacientului, mai ales la copii, deoarece sportul implică o rutină, un antrenament, iar aceasta acționează și în partea de terapie”, a  explicat dr. Mihai Comșa în cadrul conferinței ”Noi și diabetul”, organizată de Asociația Sprijin pentru Diabet.

În timpul efortului fizic, glicemia poate fie să scadă, fie să crească, în funcție de tipul de sport practicat și gradul de efort. Activitățile sportive aerobe pot duce la scăderea rapidă a glucozei în sânge, în timp ce efortul fizic anaerob poate să crească glicemia. Un efort fizic aerob înseamnă că puteți vorbi  în timp ce exersați. În pragul anaerob, efortul este atât de mare încât nu mai puteți vorbi, iar respirația este îngreunată. De exemplu, alergarea, în general, este un efort aerob, dar făcută la viteză foarte mare devine efort anaerob.

Exercițiile cardio (mers cu bicicleta, alergat, mers pe bandă, mers pe stepper) făcute la o intensitate foarte mare intră în pragul de creștere a glicemiei. Mersul este unul dintre eforturile aerobe care scad glicemia cel mai puternic și mai rapid. Urcatul treptelor în ritm moderat și, eventual, cu pauze, reprezintă un tip de efort aerob relaxat. De asemenea, orice formă de gimnastică aerobică este un tip de efort care scade glicemia.

Mai există un al treilea tip de efort, cel mixt: de exemplu, în fotbal, handbal, baschet, sprinturile alternează cu aleargarea ușoară în deplasarea către cealaltă parte a terenului, ceea ce aduce o stabilitate, un echilibru. În acest tip de efort, glicemia depinde de predominanța efortului practicat, dar are oscilații care determină o valoare relativ stabilă.

Glicemia ideală la pornire este de 100- 140, pe parcurs tot de 100- 140, iar la final de 80- 120 (glicemia trebuie monitorizată și după terminarea efortului, deoarece la unele persoane poate apărea riscul de hipoglicemie)

”În exercițiile de anduranță este nevoie de o glicemie mai mare, deoarece consumul este foarte mare și uneori forța insulinei poate crește de până la 5 ori, mai ales la o persoană care nu a făcut niciun efort și brusc vrea să participe la maraton. Se ambiționează și atunci se poate duce într-o hipoglicemie puternică, rezistentă la tratament, uneori fiind nevoie chiar de intervenție medicală”, avertizează dr. Mihai Comșa.