Abordarea actuală pentru diagnosticarea obezității – una definită exclusiv de indicele de masă corporală (IMC) al unui individ – este considerată inadecvată.
Comisia de Diabet și Endocrinologie Lancet pentru definirea și criteriile de diagnostic ale obezității clinice propune o nouă abordare diagnostică care se concentrează pe măsurarea grăsimii corporale și a semnelor și simptomelor obiective de sănătate. Prin furnizarea unei noi definiții și a unui nou cadru de diagnosticare, Comisia identifică momentul când obezitatea este un factor de risc (obezitate preclinică) și când reprezintă o boală de sine stătătoare (obezitate clinică).
Noua definiție, bazată pe dovezi, distinge „obezitatea clinică”, o stare de boală cronică, sistemică, cauzată direct de excesul de adipozitate, de „obezitatea preclinică”, o afecțiune de exces de adipozitate fără disfuncție actuală a organelor sau limitări în activitățile zilnice, dar cu risc crescut asupra sănătății în viitor. Având în vedere limitările IMC, Comisia utilizează alte măsurători ale dimensiunii corpului (circumferința taliei, raportul talie-șold sau raportul talie-înălțime), pe lângă IMC, pentru a defini starea de obezitate.
Implementarea acestui nou cadru de diagnostic ar trebui să permită un management mai accesibil și mai eficient al obezității. Politicile existente pentru accesul la îngrijire (de exemplu, intervenții chirurgicale sau medicamente) sunt inadecvate și ar trebui actualizate pentru a acorda prioritate persoanelor care au cea mai mare nevoie de aceste intervenții. Pentru cei clasificați ca trăind cu obezitate preclinică, atenuarea riscului va fi o prioritate cheie. Persoanele cu riscuri mai mici ar putea fi gestionate în primul rând prin schimbări ale stilului de viață; cu toate acestea, sunt necesare eforturi suplimentare pentru a-i identifica pe cei cu risc crescut care ar putea necesita intervenție medicală.
Mai multe informații- AICI.
