Angajatorii sunt îndemnați să-și revizuiască modul în care se poartă cu angajații care suferă de diabet, după ce un studiu a arătat că aproximativ una din cinci persoane cu diabet s-a confruntat cu măsuri disciplinare când a fost nevoită să-și ia liber din cauza bolii. Un studiu efectuat în Anglia pe 800 de persoane cu diabet a arătat că 19% dintre acestea au fost sancționate disciplinar din cauza timpului liber luat pentru a se trata.
12% dintre persoanele cu diabet implicate din studiu nu au putut să își ia liber când au avut nevoie, în timp ce 25% dintre respondenți au spus că au fost chestionați referitor la zilele libere luate pentru a-și trata diabetul- deși legislația muncii interzice explicit astfel de discriminări. Teama că diabetul le-ar putea zădărnici cariera a fost resimțită de 30,8% dintre persoanele intervievate. O treime dintre ele a spus că le-a fost mai rușine să declare că și-au luat liber din cauza diabetului decât din cauza răcelii. 16% dintre bolnavi au declarat că sunt răciți când au fost nevoiți să-și ia liberi, nu că motivul este diabetul.
Legislația engleză stipulează că angajatorii sunt obligați să facă ”ajustări rezonabile” pentru a preveni situațiile în care persoanele cu diabet exerimentează un disconfort sau se simt în dezavantaj din cauza bolii. Cu toate acestea, studiul arată că mulți angajatori nu țin cont de lege. Posibilele ”ajustări rezonabile” s-ar putea referi la modificarea orelor de muncă, schimbarea sarcinilor sau a tipului de job, în concordanță cu posibilitățile persoanei bolnave. 51% dintre cei cuprinși în studiu au declarat că nu au simțit ca aceste ”ajustări rezonabile” să fi fost făcute vreodată.
Rezultatele studiului au arătat următoarele:
- 24,9% dintre respondenți și-au luat cel puțin 3 zile libere în ultimele 12 luni din cauza diabetului
- 60,7% au declarat că programările la doctor i-au determinat să lipsească de la muncă
- 47% au lipsit de la muncă din cauza oboselii, 28% din cauza hipoglicemiei
- 49,5% dintre respondenți s-au temut să ceară zile libere când au avut nevoie să-și controleze diabetul.
