Peste 10.000 de persoane evaluate, dintre care 22% prezintă risc mare și foarte mare de a dezvolta diabet zaharat

diabet.jpg

Colegiul Farmaciștilor din România (CFR), Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR) și Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) anunță rezultatele obținute la finalul proiectului pilot de evaluare a riscului de diabet zaharat tip 2 susținut de Forumul Român de Diabet și derulat în farmaciile din toată țara.

Lansat cu scopul de a contribui la prevenția și depistarea precoce a acestei afecțiuni, proiectul pilot a urmărit identificarea persoanelor aflate la risc de diabet zaharat tip 2 pe baza unui chestionar de evaluare, precum și derularea de acțiuni de informare în ceea ce privește prevenția acestei afecțiuni. Astfel, prin intermediul farmaciilor care s-au alăturat demersului în mod voluntar, 10.066 de persoane au fost evaluate în cadrul proiectului desfășurat la nivel național.

Rezultatele proiectului arată că 31,6% dintre persoanele evaluate prezintă un risc minim, un procent semnificativ de 28,8% se confruntă cu un risc ușor ridicat, iar 17,4% au un risc moderat. Mai îngrijorător este faptul că 15,4% dintre persoane prezintă un risc mare, iar 6,7% au un risc foarte mare de a dezvolta diabet zaharat. Aceste cifre subliniază importanța implementării unor programe de prevenție eficace, care să ajute la reducerea riscului în rândul populației și la promovarea unui stil de viață echilibrat.

În România, prevalența diabetului zaharat tip 2 este în continuă creștere, iar cifrele alarmante pot fi reduse printr-o bună informare și educare a populației. Prin intermediul proiectului, au fost identificate persoanele la risc și au fost oferite recomandări legate de prevenția instalării acestei afecțiuni. Implicarea colegilor farmaciști a fost esențială, datorită contactului direct cu comunitatea și a abordării individualizate. Astfel de campanii de sănătate publică contribuie la reducerea incidenței diabetului zaharat”, a declarat farm. Florina Bonifate, Secretar General, Colegiul Farmaciștilor din România.

Ne-am dorit în primul rând să transmitem un mesaj legat de prevenția acestei afecțiuni. Proiectul pilot a fost un succes prin numărul mare de persoane evaluate, dar și prin acoperirea la nivel național pe care proiectul a avut-o datorită implicării farmaciilor. Persoanele au aflat informații despre cum pot reduce riscul și care sunt măsurile necesare în acest sens. Interesul oamenilor a reprezentat de asemenea un indicator al necesității derulării unor astfel de proiecte”, a declarat Cătălina Pintea, președinte Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România.

Prevenția diabetului zaharat este un obiectiv care are nevoie de mai multe inițiative similare și contribuția tuturor actorilor care pot îmbunătăți accesul la informare sau care pot dezvolta proiecte care vizează educația în rândul publicului larg. Astfel de inițiative sunt esențiale pentru reducerea incidenței bolii și pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației”, a declarat Dan Zaharescu, director executiv Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente.

Pentru calcularea nivelului de risc au fost prelucrate datele din chestionarele aplicate în farmacii persoanelor de peste 18 ani, din toată țara, nediagnosticați deja cu diabet. 60% dintre respondenți sunt femei, 34% au vârsta de până în 45 de ani. Cei mai mulți dintre respondenți, respectiv 57,2% declară că nu au rude apropiate diagnosticate cu diabet zaharat și 63,5% au declarat că fac sport cel puțin 30 de minute zilnic.

scroll to top