Hypo-RESOLVE – Fonduri pentru cercetarea hipoglicemiei

hypo.jpg

Hipoglicemia este o complicație des întâlnită și gravă a diabetului, care afectează în special persoanele cu diabet zaharat tratat cu insulină. Constând în niveluri foarte scăzute ale glucozei în sânge, hipoglicemia poate duce la declinul cognitiv, incidente cardiovasculare și chiar la deces.

Deoarece multe lucruri despre hipoglicemie rămân necunoscute, Federația Internațională a Diabetului (IDF) participă la un nou proiect de cercetare – Hypo-RESOLVE – pentru a investiga hipoglicemia și impactul acesteia asupra diabetului.

IDF și-a unit forțele cu peste 20 de actori internaționali de marcă din mediul academic, industrie și societatea civilă, în încercarea de a găsi soluții mai bune pentru a reduce povara și consecințele acestei complicații grave.

Clasificare bazată pe dovezi

Hypo-RESOLVE (Hypoglycaemia – Redefining SOLutions for better liVEs) are drept scop să ofere cercetătorilor și clinicienilor mai multe date validate despre această afecțiune prin:

  • Crearea unei baze de date clinice viabile;
  • Efectuarea de studii pentru a înțelege mai bine mecanismele de bază ale hipoglicemiei;
  • Realizarea unei serii de analize statistice pentru a defini semnele prevestitoare și consecințele hipoglicemiei;
  • Calculul costului financiar în țările europene.

“Misiunea noastră în Hypo-RESOLVE este de a furniza o clasificare bazată pe dovezi a hipoglicemiei în lumina datelor sigure provenind din 100-150 de studii clinice efectuate recent, a explicat dr. Bastiaan de Galan, coordonator Hypo-RESOLVE și internist la departamentul de Medicină Internă, Centrul medical universitar Radboud din Olanda. “Cu această putere statistică, vom putea emite opinii valide despre pragurile de glucoză sub care hipoglicemia reprezintă un mare risc pentru persoanele care trăiesc cu diabet zaharat”.

Comitetul Pacienților

Vocile persoanelor care trăiesc cu diabet vor fi în centrul Hypo-RESOLVE, prin înființarea unui Comitet Consultativ al Pacienţilor. Acesta va asigura faptul că punctele de vedere, opiniile și dorințele pacienților sunt luate în considerare în toate componentele multiple ale proiectului.

“Hipoglicemia reprezintă o povară psihologică imensă pentru persoanele cu diabet zaharat. Noi credem că acest Comitet Consultativ al Pacienţilor va contribui la o mai bună înţelegere a impactului bolii asupra persoanelor cu diabet zaharat şi în final va ajuta la îmbunătăţirea vieţii lor”, a declarat Prof. Nam H. Cho, președinte al IDF. ”Prin acest proiect, sperăm, de asemenea, să întărim gradul de conștientizare publică a hipoglicemiei și diabetului în general.”

Finanțare

Hypo-RESOLVE este susținut cu o finanţare de 26,8 milioane de euro de Inițiativa pentru Medicamente Inovatoare (IMI), un angajament comun al Comisiei Europene și Federației Europene a Industriilor și Asociaţiilor Farmaceutice (EFPIA), JDRF şi Leona M. și Harry B Helmsley Charitable Trust. Proiectul își va începe oficial activitățile cu o primă întâlnire în Danemarca în perioada 16-17 mai 2018.

Sursa: https://www.idf.org/news/148:tackling-the-impact-of-hypoglycaemia-in-diabetes.html

scroll to top