Consiliere și depistare precoce diabet: stimulente financiare pentru medicii de familie

Adela-Cojan.jpg

Peste un milion de români a fost incluși, în 2022, în Programul național de diabet, partea curativă, a anunțat președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), conf. dr. Adela Cojan.

Potrivit acesteia, începând cu acest au au avut loc o serie de modificări importante în managementul diabetului. ”Atenţia noastră s-a îndreptat către prevenţia acestei maladii cu impact major în sănătatea publică. Începând cu data de 1 iulie, odată cu implementarea noilor norme la Contractul-cadru, medicii de familie vor fi direct implicați în prevenţia diabetului. Ei vor primi stimulente financiare pentru depistarea precoce a diabetului zaharat cu ajutorul unor analize de laborator pe care le oferim gratuit întregii populaţii o dată pe an. Pe de altă parte, medicii de famili vor fi stimulați finaciar pentru a consilia pacientul în legătură cu stilul de viaţă, cu comportamentul alimentar, cu nivele de activitate fizică ori consumul de alcool sau nivele de stres ori minime sfaturi nutriţionale”, a explicat președintele CNAS. Ea a atras atenția că această maladie are un impact financiar deosebit de important în Fondul Asigurărilor Sociale de Sănătate.

scroll to top