Cu atât de mulți factori fizici de luat în considerare, putem uita cu uşurinţă că diabetul de tip 2 este, totodată, o afecțiune cu impact asupra sănătăţii emoționale și mentale.
Studiul DAWN2™ a contribuit la îmbunătățirea înțelegerii și conștientizării nevoilor nesatisfăcute ale persoanelor cu diabet zaharat și ale familiilor acestora. Cercetarea arată că diabetul poate reprezenta o povară psiho-socială și emoțională majoră. De fapt, aproximativ 45% dintre persoanele cu diabet zaharat de tip 2 din studiu au indicat că au suportat o suferință emoțională din cauza diabetului – deci, dacă v-ați simțit vreodată în acest fel, nu sunteți singuri.
Suport
Un factor important de luat în seamă este că, deși o confruntare directă cu diabetul de tip 2 poate fi stresantă și copleșitoare, încercarea de a ignora acest lucru va duce doar la înrăutăţirea problemelor fizice și emoționale. Sprijinul acordat de cadrele medicale, de un prieten, de un membru al familiei sau de oricine altcineva poate fi extrem de valoros.
De asemenea, este important să vă asigurați că aveți grijă de sănătatea dvs. mentală; acest lucru este vital pentru a vă ajuta să vă administrați diabetul și viața de zi cu zi în general. Dacă vă confruntați cu o stare de spirit scăzută sau anxietate, trebuie să vă consultați medicul, care va fi în măsură să va ajute. Acesta nu este un semn de slăbiciune, ci mai degrabă un semn că preluați în mod activ controlul asupra sănătății dvs.
Stresul în sine poate determina creșterea nivelului zahărului din sânge deoarece organismul se pregăteşte “pentru luptă”, adică produce mai mult zahăr disponibil pentru a avea energia de a lupta, indiferent de motivul stresului.
Acesta este un exemplu al modului în care sănătatea emoțională și cea fizică sunt sunt într-un final ca într-o balanţă în diabetul de tip 2, deci este crucial să aveți grijă de ambele.
