Diferența între insulina rapidă și cea bazală: în ce situații sunt recomandate?

Dezvoltarea celor două tipuri de insulină – bazală și rapidă – are ca deziderat mimarea cât mai fidelă a secreției și acțiunii insulinei endogene (insulina produsă de pancreasul uman).

Care sunt diferențele dintre cele două tipuri de insulină, în ce situații sunt recomandate și care sunt efectele- ne explică conf. dr. Bogdan Timar, specialist în diabet, nutriție și boli metabolice în cadrul Spitalului de Urgență Timișoara.

Cele două tipuri de insulină vizează acțiuni diferite: insulina bazală imită secreția bazală (între mese) de insulină a pancreasului uman, având drept scop principal metabolizarea glucozei produse endogen la nivel hepatic. Pe de cealaltă parte, insulina rapidă vizează metabolizarea glucidelor de aport alimentar, încercând să mimeze bolusurile de insulină eliberate de către pancreas după luarea unei mese.

Având în vedere aceste două principale deziderate, farmacocinetica și farmacodinamica preparatelor de insulină bazală și rapidă au drept țel următoarele proprietăți: o insulină bazală trebuie să aibă un profil cât mai plat de acțiune (pe cât posibil fără fluctuații în potența acțiunii sale de-a lungul timpului) precum și să acopere o perioadă cât mai lungă de timp – 24 de ore sau chiar mai mult. Pe de celalată parte, de la o insulină rapidă ne dorim ca aceasta să intre cât mai repede în acțiune după injectare și să aibă o perioadă de acțiune nu mai lungă decât perioada în care se absorb glucidele alimentare.

Deoarece insulina cu structură identică cu structura insulinei umane nu îndeplinește dezideratele mai înainte menționate, cu ajutorul unor modificări la nivelul moleculei de insulină ce schimbă farmacocinetica și farmacodinamica insulinei în conformitate cu cele mai înainte prezentate, s-au dezvoltat liganzi ai receptorului de insulină – așa numiții analogi de insulină – care au o acțiune mai prelungită și cu puține fluctuații ale potenței în raport cu momentul injectării (analogii bazali de insulină) respectiv un debut mai rapid și un timp mai scurt de acțiune (analogii rapizi de insulină). În momentul de față, avem disponibili prin Programul Național de Diabet atât analogi bazali de insulină (insulina detemir și glargin) precum și analogi rapizi de insulină (insulina aspart, faster-aspart, lispro și glulisin) ce pot fi prescriși fără restricții pacienților care au nevoie.

DZ1 versus DZ2

Cu privire la momentul în care acestea sunt recomandate, avem două situații distincte: la pacientul cu Diabet Zaharat tip 1 sunt necesare ambele tipuri de insulină încă de la începutul bolii, fiind necesar să se păstreze pe toată durata vieții. Regimul recomandat este cel numit bazal-bolus, care constă în administrarea unui analog bazal de insulină ce va metaboliza glucoza produsă la nivel hepatic de-a lungul zilei, alături de un analog rapid de insulină administrat înaintea fiecărei mese. Excepția de la această regulă este reprezentată de situația în care insulina este administrată prin intermediul unei pompe de insulină care, de regulă, va conține doar un analog rapid de insulină, administrat continuu de-a lungul unei zile în ritm variabil (satisfăcând atât necesarul bazal de insulină, cât și al bolusurilor).

Dacă ne referim la Diabetul Zaharat tip 2, strategiile de insulinoterapie (incluzând aici și momentul inițierii) sunt mult mai complexe, fiind individualizate de către medicul diabetolog în funcție de profilul particular al pacientului. În linii foarte generale, insulinoterapia poate fi folosită ca unic tratament în Diabetul Zaharat tip 2 de regulă atunci când tratamentul non-insulinic este contraindicat (menționez aici, fără a avea pretenția de a fi exhaustiv, următoarele situații: boală cronică de rinichi avansată, insuficiență hepatică, pancreatită s.a.). Cel mai frecvent însă, insulinoterapia este utilizată în paralel cu medicația non-insulinică (de exemplu, în paralel cu metforminul). De regulă, se recurge la inițierea insulinoterapiei atunci când este sesizat un deficit în secreția de insulină a pancreasului care nu poate fi compensat prin intervenții non-insulinice. Schemele cele mai folosite de insulinoterapie în tratamentul Diabetului Zaharat tip 2 sunt insulinoterapia bazală (în care se administrează un singur analog bazal de insulină pe zi, de regulă seara), insulinoterapia bazal-plus (se administrează un analog bazal de insulină pe zi, de regulă seara, respectiv un analog rapid de insulină înainte de masa principală), sau insulinoterapia bazal-bolus (un analog bazal pe zi, alături de câte un analog rapid înainte de fiecare masă). Desigur, adoptarea acestor regimuri de insulinoterapie poate fi făcută secvențial în funcție de necesarul pacientului și de evoluția bolii.