Cum afectează diabetul de tip 2 sănătatea cardiovasculară?

cardio-nnou.jpg

Boala cardiovasculară poate apărea atunci când vasele de sânge devin atât de înguste încât cantitatea de sânge bogat în oxigen care ajunge la organele corpului este redusă.

Boala cardiovasculară include trei categorii de boli: boala coronariană, accidentul vascular cerebral și boala arterială periferică.

Boala cardiacă coronariană – afectează vasele de sânge care alimentează inima cu sânge bogat în oxigen, ceea ce poate duce la dureri în piept (angină pectorală), infarct miocardic și insuficiență cardiacă.

Accidentul vascular – cerebral – apare atunci când vasele de sânge care alimentează  creierul se blochează sau se sparg.

Boala arterială perifericăafectează vasele care alimentează cu sânge picioarele și tălpile. Acest lucru poate duce la ulceraţii și slăbiciune a picioarelor și supune persoana afectată la riscul unei amputări.

Glicemia crescută poate deteriora arterele

Diabetul de tip 2 cauzează o glicemie crescută în sânge, care poate deteriora pereții arterelor la persoanele care au această boală. Aceste deteriorări pot crește probabilitatea apariției de substanțe grase (de exemplu, grăsimi, colesterol) în vasele de sânge iar, în timp, acumularea de astfel  de material gras poate provoca îngustarea arterelor. Aceasta, la rândul său, duce la scăderea fluxului sanguin.

Un flux sanguin redus limitează cantitatea de sânge bogat în oxigen care este transmisă organelor și mușchilor. Acest lucru poate provoca dureri în piept și slăbiciune a picioarelor.

Hiperglicemia poate provoca, de asemenea, coagularea sângelui și formarea cheagurilor de sânge. Un alt mod în care se poate forma un cheag de sânge este atunci când acumularea de material gras sparge un perete al arterei și blochează vasul de sânge.

Cheagurile de sânge pot provoca blocarea completă a vaselor de sânge și, în funcție de locul în care a apărut acest blocaj, determină apariţia unui atac de cord sau a unui accident vascular cerebral.

În plus, persoanele cu diabet zaharat tip 2 sunt mai susceptibile de a avea hipertensiune arterială și colesterol ridicat, care pot crește suplimentar acumularea de material gras în artere.

Factori de risc

Dacă aveți diabet de tip 2, este posibil să aveți și alți factori care sunt asociați cu un risc crescut de boli cardiovasculare:

Tensiunea arterială crescută poate determina o presiune mărită asupra inimii și a vaselor de sânge. Dacă vasele de sânge sunt slăbite sau îngustate prin acumularea de grăsimi, această presiune crescută poate determina ruperea  mai ușoară a vaselor sau eliberarea unui cheag de sânge existent în fluxul sanguin.

Obezitatea poate genera creşterea tensiunii arteriale și a nivelului de colesterol. Riscul de hipertensiune arterială sau de colesterol ridicat se măreşte, în general, pe măsură ce crește indicele de masă corporală (IMC).

Profilul lipidic neregulat. Nivelurile mai ridicate de colesterol pot spori probabilitatea acumulării de grăsime în artere.

Fumatul poate deteriora pereții vaselor de sânge, ceea ce duce la acumularea de material gras în artere. În plus, țigările conțin multe substanțe chimice care pot crește tensiunea arterială și pot reduce cantitatea de oxigen din sânge – ceea ce înseamnă că inima dumneavoastră trebuie să facă un efort mai mare pentru a pompa sângele în corp.

Sursa: https://www.novonordisk.com/patients/diabetes-care/type-2/type-2-diabetes-and-cardiovascular-risk/understanding-cv-risk-in-t2d.html

scroll to top